Despre somn şi virtute

 Lui Zarathustra i-a fost lăudat un înţelept, care ştia să spună multe despre somn şi despre virtute; prea-onorat era şi răsplătit peste măsură şi tinerii stăteau adesea-n faţa catedrei sale. La el se duse Zarathustra şi cu cei tineri se-aşeză în faţa catedrei sale. Iar înţeleptul le grăi aşa:

  Daţi cinste şi sfiiţi-vă în faţa somnului! E prima mea poruncă! Feriţi-vă din calea celor ce dorm rău şi noaptea-ntreagă stau de veghe!

 Chiar şi tîlharul se sfieşte-n faţa somnului: tot timpul nopţii se strecoară pe furiş. însă neruşinat e paznicul de noapte, fără ruşine-şi poartă goarna sa.

 Nu-i lucru ne-nsemnat să ştii să dormi: spre-a reuşi, este nevoie să stai treaz o zi întreagă.

 De zece ori să ieşi biruitor asupra ta; aceasta-ţi dă o bună oboseală, şi e ca macul pentru suflet.

 De zece ori să te împaci pe zi cu tine însuţi; căci să te-nfrunţi mereu este amarnic şi doarme rău cel nempăcat cu sine.

 Zece-adevăruri să descoperi peste zi; astfel chiar noaptea vei umbla după-adevăr, iar sufletul flămînd îţi va rămîne.

 De zece ori să rîzi pe zi şi să te veseleşti: altfel stomacul — acest părinte al melancoliei — o să te chinuie întreaga noapte.

 Căci prea puţin se ştie; ca să dormi bine, trebuie să ai toate virtuţile. Să fac o mărturie mincinoasă? Să să-vîrşesc un adulter?

 Sau să poftesc la slujnica aproapelui? Toate acestea nu se potrivesc cu somnul bun.

 Dar chiar de ai toate virtuţile, mai trebuie încă una să le-adaugi: la timpul potrivit, să le trimiţi pe toate la culcare.

 Să nu se certe ca femeile-ntre ele! Pe seama ta, nefericitule!

 Pace cu Domnul şi cu-aproapele: atîta-ţi cere numai somnul bun. Şi pace şi cu diavolul aproapelui! Altfel îţi dă tîrcoale-n timpul nopţii.

 Respect autorităţii şi supunere! Chiar dacă-autoritatea este strîmbă. Aceasta-ţi cere somnul bun. E vina mea dacă puterii-i place să umble pe picioare strîmbe?

 Păstorul cel mai bun e întotdeauna cel care îşi conduce turma la păşunea cea mai verde: aşa se dobîndeşte somnul bun.

 Nu vreau onoruri multe, nici bogăţii alese: fac rău la bilă. Dar nu dormi bine, nici cînd duci lipsă de un nume bun şi-un pic de-avere.

 De-o societate mică sunt mai bucuros, decît de una rea: să ştie însă cînd să vină şi să plece. Aşa se dobîndeşte somnul bun.

 Îmi plac şi cei săraci cu duhul: îţi stimulează somnul. Ce fericiţi sunt, mai ales, cînd li se dă dreptate.

Aşa-şi petrece ziua omul virtuos. Cînd vine noaptea, mă feresc să chem somnul! Nu-i place lui să-l chemi, stăpînului virtuţilor!

Ci mă gîndesc la ce-am făcut şi cugetat în timpul zilei. Mă-ntreb mereu, în timp ce rumeg ca o vită răbdătoare: aşadar, care-au fost cele zece izbînzi asupra mea?

 Şi care cele zece împăcări, şi cele zece adevăruri, şi cele zece hohote de rîs, cu care desfătatu-s-a inima mea?

 În felu-acesta chibzuind şi legănat de patruzeci de gînduri, m-apucă dintr-o dată somnul, cel nechemat, cel care-i domn peste virtuţi.

 Somnu-mi cuprinde pleoapele: mi le simt grele. Somnul mi-atinge buzele: rămîn deschise.

 Într-adevăr, cu pas uşor se-apropie cel mai iubit dintre tîlhari şi-mi fură gîndurile: şi amuţesc, ca scaunul acesta.

 Dar nu mult timp rămîn aşa: căci mă scufund. —

Hypnos, zeul somnului, mozaic din Risan, Muntenegru, sec. al II-lea

Hypnos, zeul somnului, mozaic din Risan, Muntenegru, sec. al II-lea

Cînd Zarathustra-l auzi vorbind astfel pe înţelept, surîse-n sinea lui; şi limpezindu-şi gîndurile, îşi zise sieşi:

Nebun îmi pare înţeleptu-acesta cu liota de gînduri ale sale: dar cred că se pricepe foarte bine să doarmă.

 Ferice sunt cei care-i stau în preajmă! De un atare somn te molipseşti, chiar dincolo de-un zid despărţitor, oricît de gros.

 O vrajă-mprăştie catedra însăşi. Şi nu-n zadar se aşază tinerii în faţa propovăduitorului virtuţii.

 Înţelepciunea lui îţi spune: să veghezi, ca să dormi bine.

 Într-adevăr, dacă viaţa n-ar avea chiar nici un sens şi-ar trebui să-aleg absurdul, aş prefera şi eu asemenea absurditate.

 Acum văd clar de ce erau atît de căutaţi odinioară propovăduitorii de virtuţi: oamenii căutau să aibă un somn bun, tînjeau după virtuţi din flori de mac.

 Aceşti iluştri înţelepţi de la catedră găseau că toată-nţelepciunea stă în somn adînc şi fără vise! nu cunoşteau un sens mai ‘nalt al vieţii.

 Şi astăzi sunt destui, asemenea acestui propovăduitor al marilor virtuţi; dar nu-s atîta de oneşti ca el: căci timpul lor s-a dus. De altfel, ei nu stau prea multă vreme-aşa: curind or să se culce.

 Cei fericiţi sunt somnoroşii-aceştia: nu peste mult vor aţipi. —

Aşa grăit-a Zarathustra.

Friedrich Nietzsche, „Aşa grăit-a Zarathustra”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, 2012

Reclame
Acest articol a fost publicat în sens, somn, veghe și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Despre somn şi virtute

  1. dtrandafir zice:

    “All things are subject to interpretation. Whichever interpretation prevails at a given time is a function of power and not truth.”

    (lets say happy birthday to our dear Friedrich Nietzsche)

    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s