Să nu-mi vii bătut acasă

A. Un copil vine acasă plîngînd. Le spune părinților că a fost bătut de un coleg la școală.

  1. Mama îi zice, supărată: „Sigur i-ai făcut tu ceva, de te-a bătut. Mă faci de rușine! Să nu se mai întîmple una ca asta!” – atitudine culpabilizatoare: ai fost bătut fiindcă meriți
  2. Tatăl îi trage două palme după ceafă: „Mie să nu-mi vii bătut acasă. Dă și tu în el, să te știe de frică! Am făcut un bărbat, nu o mămăligă. Dacă mai vii așa, te bat de te rup!” – instigare la violență: ai fost bătut pentru că te-ai arătat mai slab
  3. Părinții îi răspund, agasați, fiecare cu nasul în propriul lui calculator: „Ce-ai zis? Bine, bine, sîntem obosiți de la muncă, du-te în camera ta, fă-ți temele și mai vedem noi.” – ignorare: ai fost bătut, dar nu ne interesează
  4. Tatăl se înfurie: „Să-i zici că o să aibă de-a face cu mine dacă te mai atinge! Nimeni nu se ia de copilu` meu!” – atitudine justițiară: ai fost bătut, dar bătăușul va fi pedepsit pentru că ești al meu și deci eu însumi am fost prejudiciat
  5. Tatăl pune mîna pe telefon: „Cine-i ta-su? O s-o sun pe doamna să aflu numărul lui de telefon să-i zic să-și pedepsească odrasla dacă tot a învățat-o să bată copiii altora.” – atitudine justițiară prin delegație – bătăușul va fi pedepsit de către cei care l-au făcut să mă prejudicieze
  6. Mama îl ia în brațe și-l pupă tristă pe frunte: „Și eu mîncam bătaie la școală, așa sîntem noi, ne mănîncă cîinii din traistă de buni ce sîntem. Lasă c-o să treacă. Tu să fii cuminte și să nu-i mai provoci, că așa sînt copiii, răi.” – victimizare – ai fost bătut pentru că tu ești bun și lumea e rea; ești sortit să fii persecutat
  7. Amîndoi părinții sînt hotărîți: „Mîine mergem la directoare să te mute în altă clasă. Și dacă e tot așa și acolo, te mutăm la altă școală. Dacă te-am dat la școala asta de cartier numai cu derbedei!” – atitudine de incriminare generală și de ieșire dintr-un mediu considerat nociv: ai fost bătut pentru că într-un astfel de mediu bătaia este îngăduită

 Copiii noștri sînt expuși la agresivitate în interacțiunile cu cei de seama lor sau cu cei mai mari. O atitudine corectă din partea părinților este de a le arăta copiilor lor că agresivitatea trebuie recunoscută (mai ales în formele sale incipiente, verbale sau de sancțiune socială), semnalată (în primul rînd agresorului și autorităților de la școală și de acasă) și respinsă, indiferent din partea cui vine. Altminteri, situațiile descrise mai sus se pot transforma după cum urmează:

B.  Un copil vine acasă de la școală. A fost bătut de către un coleg, dar nu le spune nimic părinților.

  1. Bătaia a devenit un lucru firesc, o primește inclusiv de la persoanele la care ține.
  2. Bătaia este acceptabilă, pentru că numai așa se simte băgat în seamă de către colegi.
  3. Bătaia este o pedeapsă bine-meritată pentru că se simte vinovat că nu e la înălțimea așteptărilor autorităților și ale lui însuși.
  4. A fost bătut, dar l-a bătut și el la rîndul lui pe agresor.
  5. A fost bătut de către cineva mai puternic, dar îi bate și el pe cei mai slabi decît el.
  6. Este bătut, dar nu le mai spune părinților pentru că aceștia nu au reacționat în nici un fel.
  7. Bătaia e ruptă din rai.

  Un copil aflat în primii ani de școală nu are o conduită morală autonomă, ci una așa-zis heteronomă, adică dependentă de regulile stabilite de adulți. Să fii moral în acest stadiu înseamnă să fii ascultător. De aceea, atitudinea față de agresivitate este modelată de cea a părinților. Raportarea la bine și la rău se face prin grila datoriilor și normelor impuse de către autoritate, scopul fiind obținerea recompensei și evitarea pedepsei. Fac asta pentru că așa mi-au zis părinții mei și dacă fac altfel or să mă pedepsească. Copilăria este vîrsta inocenței nu pentru că nu permite răul, ci pentru că răul (comiterea sau acceptarea lui) nu este trecut prin filtrul conștiinței. Iar simțul moral nu va putea accede spre conștientizarea idealurilor justiției dacă a fost contrariat și desconsiderat de timpuriu.

Reclame
Acest articol a fost publicat în așteptări, conştiinţă, educație, neîncredere, ruşine, slăbiciune, vinovăţie, violență și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Să nu-mi vii bătut acasă

  1. dtrandafir zice:

    Multumesc. Mi-a placut si subscriu. Mi-amintesc de o discutie despre faptul ca exista pareri cum ca simtul dreptatii ar fi innascut. Eu nu sint edificata cu asta, e de citit 🙂 Spor in continuare. Eu distribui articolele tale, sa citeasca cit mai multi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s